Leziunile vertebrelor superioare cervicale, conform multor cercetători, reprezintă majoritatea traumelor de naștere la nou-născuți. Acest lucru se datorează caracteristicilor anatomice ale acestei regiuni a coloanei vertebrale, printre care elasticitatea crescută a aparatului articular și ligamentar și capsula articulară largă și liberă, care face ca articulația cranio-vertebrală să fie potențial instabilă. Caracteristicile anatomic-fiziologice și procesul nașterii, destul de traumatic în sine, mai ales dacă este complicat de manevre obstetricale brutale, fac această zonă deosebit de vulnerabilă. Prezența receptorilor în capsulele articulațiilor și în ligamente explică sindromul dureros acut, postura forțată a copilului, torticolisul și hipertonusul protector al mușchilor paravertebrali ai gâtului.
Pentru a înțelege mecanismul leziunilor arterelor vertebrale în timpul nașterii și semnificația clinică a acestora, este important să luăm în considerare faptul că artera și vena vertebrală, însoțite de nervul (nervul Frank), trec printr-un canal osos îngust al proceselor transversale ale vertebrelor superioare cervicale, formând două coturi, ceea ce le face deosebit de vulnerabile chiar și la mișcările normale de rotație ale capului în timpul nașterii. Tracțiunea fătului de gât agravează semnificativ această traumă. Acest aspect este important dacă ținem cont că din bazinul arterei vertebrale sunt irigate trunchiul encefalului și partea cervicală a măduvei spinării, unde chiar și o modificare mică a hemodinamicii poate duce la ischemie extinsă. Clinic, acest lucru se manifestă prin sindrom miatonic la copiii mai mari.
Având în vedere importanța specială a acestei regiuni a coloanei vertebrale, problema diagnosticului precoce și tratamentul adecvat al acestei categorii de pacienți este deosebit de actuală. Pe lângă examenul clinic neuro-ortopedic, metoda radiografică rămâne foarte populară datorită accesibilității și informativității sale. Totuși, chiar și modificările evidente ale acestei regiuni nu sunt în toate cazurile vizibile radiologic, iar ortopezii și neuropatologii practicieni nu întotdeauna le pot diagnostica corect.
În secția de patologie neonatală, în perioada ianuarie-decembrie a anului trecut, au fost tratați 380 de copii cu vârsta de până la 3 luni. La 138 dintre ei, după examenul clinic, a fost diagnosticată o leziune combinată a creierului și măduvei spinării la nivelul coloanei cervicale. Având în vedere semnele clinice de afectare a măduvei spinării în segmentele C1-C2 (locul decusației piramidale), și anume hipertonusul mușchilor membrelor superioare și inferioare, tremor, semnul Babkin, reflexul spontan Moro, cu ajutorul cărora se poate diferenția afectarea segmentelor superioare cervicale de cele inferioare C3-C6, am identificat patologia studiată la 87 de copii.
Pentru confirmarea diagnosticului clinic, am efectuat examinări spondilografice. La toți copiii au fost detectate semne radiografice de afectare a articulației cranio-cervicale. Se știe că o deplasare minimă a vertebrelor este suficientă pentru a implica arterele vertebrale în proces. Aceasta poate duce la compresia arterei în canalul osos al proceselor transversale, ceea ce determină ischemie medulară cu toate consecințele ei.
Tactica de tratament aplicată a depins de gradul de severitate și dinamica clinică (progresie sau regresie) a simptomelor, precum și de gravitatea modificărilor radiologice.
La toți copiii cu leziuni cervicale la naștere, am recomandat imobilizarea cu guler de tifon și vată, purtat timp de 2-3 luni, până la formarea corsetului muscular natural al copilului. Tractiunea craniană a fost efectuată zilnic timp de 7-9 secunde.
Toți copiii au urmat un curs de fizioterapie: electroforeză transversală cu spasmolitice (eufilin și papaverină), parafină aplicată pe zona cervicală. Nu am efectuat masaj al mușchilor gâtului pentru a evita deplasarea suplimentară a vertebrelor lezate.
La aproape toți copiii, după tratamentul neuro-ortopedic complex, s-a observat o regresie progresivă a simptomatologiei neurologice. Totuși, la 3 copii (cu subluxatie C1-C2 și bloc al atlantoidei) nu s-a constatat o dinamică pozitivă. Pentru aceștia, sub anestezie generală miorelaxantă (flurotan), s-a realizat o repoziționare unică conform metodei Riche-Güther, urmată de imobilizarea cu gulerul Shantz. Ulterior s-a observat o regresie completă a simptomelor patologice.
CONCLUZII
- În continuare, leziunile natale ale coloanei cervicale reprezintă o patologie predominantă în rândul nou-născuților.
- Dintre leziunile coloanei cervicale predomină cele ale articulației cranio-cervicale, care, din cauza particularităților anatomofiziologice, este cea mai vulnerabilă în timpul nașterii.
- Simptomele clinice caracteristice leziunii segmentului C1-C2 al măduvei spinării cervicale, pe lângă sindromul dureros, postura forțată, torticolisul neuromuscular și hipertonusul protector al mușchilor paravertebrali, caracteristice și patologiei segmentelor cervicale inferioare, sunt: hipertonusul membrelor superioare și inferioare, tremor, semnul Babkin și reflexul Moro spontan.
- Examinarea radiologică permite confirmarea diagnosticului clinic.
- Cel mai frecvent semn radiologic al traumei natale a articulației cranio-cervicale este subluxatia în articulația atlanto-axială mediană.
- Diagnosticul precoce permite efectuarea unui tratament neuro-ortopedic patogenetic complex și oportun, care duce la regresia simptomelor patologice.
- În cazurile în care nu apare o dinamică pozitivă, metoda ortopedică a repoziționării unice elimină factorul etiopatogenic și duce la dispariția simptomelor patologice.