Boala scoliotică este o afecțiune genetică a sistemului musculo-scheletic uman, caracterizată prin deformarea tridimensională a coloanei vertebrale, cutiei toracice și pelvisului, însoțită de disfuncții ale organelor și sistemelor corpului și fiind cauza unor suferințe fizice și morale severe, ducând la invaliditate precoce și la scurtarea semnificativă a duratei vieții pacienților.
Scolioza este una dintre cele mai complexe probleme din ortopedia modernă. Conform literaturii de specialitate, prevalența scoliozei în rândul copiilor este între 5-9% (Charles Y.P., Daures J.-P., de Rosa V., 2006).
Conform propriilor cercetări epidemiologice efectuate de Institutul Național de Cercetări în Sănătate Publică din Moldova în anul 2000, prevalența scoliozei în Republica Moldova este de 5,2% în cadrul bolilor aparatului locomotor. Studiile arată că speranța medie de viață a pacienților netratați cu forme grave de scolioză nu depășește 35-40 de ani (Kralin A.B. 2003, Nazon D., Abergel G., 2003, Shimizu K.; Hirakata M., 2006, Everett C.R., Patel R.K., 2007).
Caracteristica scoliozei este progresia acesteia, corelată cu vârsta și creșterea copilului.
Medicii ortopezi identifică 4 stadii ale scoliozei:
1 – STADIU: Unghiul de curbura nu depășește 10 grade.
Este cel mai dificil de diagnosticat. Pacientul nu simte dureri și nu observă modificările posturii. Detectarea curburii în acest stadiu este o mare șansă. Tratamentul include masaj, kinetoterapie și purtarea corsetului câteva ore pe zi (de obicei pe timpul nopții). Metodele conservatoare dau rezultate pozitive în 99% din cazuri.
2 – STADIU: Unghiul de curbură între 10 și 25 grade.
A doua curbă începe să se formeze, apare asimetria omoplaților la aplecare. Corectarea scoliozei este posibilă în 80% din cazuri. Tratamentul constă în masaj, exerciții fizice și corsetoterapie. Durerile sunt absente, deci medicamentele nu sunt necesare.
3 – STADIU: Unghiul între 25 și 50 grade.
Formă severă. Asimetria omoplaților este accentuată de cocoșa costală, vizibilă clar din lateral. Deformarea afectează funcția cutiei toracice, a organelor respiratorii și a sistemului cardiovascular. Pacientul trebuie să poarte corset cel puțin 16 ore pe zi. Tratamentul scoliozei în acest stadiu este complex: înot, kinetoterapie, proceduri manuale, masaj. Uneori se administrează analgezice. În cazuri grave se poate lua în considerare intervenția chirurgicală.
4 – STADIU: Cel mai grav, unghiul de curbură depășește 50 de grade.
Tipuri de scolioză:
- lombară
- cervicală
- toracică
- uneori combinată
Clasificarea după vârsta pacientului:
- infantilă (sub 3 ani)
- juvenilă (3-10 ani)
- adolescență (10-15 ani)
- adult
Formele scoliozei după etiologie și patogeneză:
- congenitală (inclusiv displazică și idiopatică)
- nevrogenă
- statică
Scolioza congenitală este cauzată de deformări dezvoltate în scheletul osos al coloanei: fuziunea coastelor pe o parte, coaste suplimentare și hemivertebre, sinostoza proceselor spinoase, defecte ale arcurilor vertebrale, displazie lombosacrală.
Scolioza displazică apare din anomalii ale dezvoltării vertebrelor (spondiloliză, neînchidere a arcurilor vertebrale, sacralizare unilaterală și lombalizare). Deoarece au aceeași origine congenitală, scolioza displazică și cea congenitală se includ în aceeași formă.
Scolioza idiopatică este forma cea mai răspândită, dar etiologia sa rămâne încă neclară. S-au constatat procese biochimice ce sugerează un fond hormonal. Majoritatea autorilor menționează un dezechilibru neuromuscular sau procese neurodistrofice congenitale, în special în țesutul muscular. De aceea, scolioza idiopatică este inclusă printre scoliozele displazice și congenitale.
Scolioza nevrogenă apare în principal după poliomielită, cauzată de dezechilibre musculare ale spatelui și mușchilor oblici abdominali. De asemenea, include scolioza legată de miopatie, siringomielie, neurofibromatoză, paralizii spastice etc.
Scolioza statică apare cel mai adesea ca urmare a afectării unei articulații a membrului inferior (anchiloză, luxație congenitală a șoldului etc.) însoțită de scurtarea membrului și modificări persistente ale coloanei.
Formele curburilor după evoluția clinică:
În funcție de rapiditatea evoluției bolii, se disting două forme:
- progresivă
- neprogresivă
Scolioza progresivă se poate subdiviza:
- cu progresie lentă – creșterea unghiului de curbura cu până la 9 grade pe an;
- cu progresie rapidă – creșterea unghiului cu 10 grade sau mai mult pe an.
Pentru a determina gradul de progresie se folosesc semne radiologice.
Clasificarea după gradul de deformare (J.I.P. James, 1954; unghi după J.R. Cobb, 1948):
- 0-69° – grad ușor
- 37-98° – grad sever
- 100° – grad foarte sever
După stabilitatea deformării sub sarcină:
- scolioză nefizată (instabilă)
- scolioză fizată (stabilă)
Clasificarea Lenke (L.G. Lenke, 2006)
Clasificarea Lenke include 3 subcategorii pentru diagnostic:
I. TIPURI DE CURBURI SCOLIOTICE
(Există 6 tipuri principale conform Lenke.)
II. MODIFICATOR LOMBOSACRAL
Modificatorul lombosacral se determină prin poziția vertebrei cu deviația laterală cea mai mare față de Linia Centrală Sacrală a Coloanei (CSVL):
- Modificator A – CSVL trece între rădăcinile arcurilor L1-L4.
- Modificator B – CSVL trece prin rădăcina arcului vertebrei apex dintre L1-L4.
- Modificator C – CSVL este medial față de vertebra apex.
III. MODIFICATOR TORACIC SAGITAL
Modificatorul toracic sagital se bazează pe măsurarea unghiului Cobb între plăcile terminale superioară a vertebrei T5 și inferioară a vertebrei T12 pe radiografia laterală:
- Hipocifoză (–): unghi sub +10°, sau lordoză
- Normocifoză (N): unghi între +10° și +40°
- Hipercifoză (+): unghi peste +40°
Utilizarea clasificării Lenke
Tipul curburii (tipurile 1–6), modificatorul lombosacral (A, B sau C), modificatorul toracic sagital (–, N, +). Exemplu: 1A–.