TEORIILE APARIȚIEI OSTEOCHONDROZEI ȘI HERNIEI DE DISC

1. Teoria involutivă (a îmbătrânirii)

Odată cu înaintarea în vârstă, apar procese de afectare a troficității țesuturilor, mai ales a celor care nu au o rețea dezvoltată de vase sanguine, cum este și discul intervertebral. Potrivit teoriei involutive, modificările legate de vârstă duc la schimbarea compoziției nucleului pulpos din discul intervertebral, afectând astfel presiunea internă din disc și funcția acestuia.

Dacă presiunea asupra coloanei nu este compensată corespunzător, discul se tasează, ceea ce irită receptorii nervoși. Dacă inelul fibros este deja afectat de modificări degenerative, fibrele acestuia pot ceda la eforturi mari, favorizând hernia de disc.

2. Teoria hormonală

Susținătorii acestei teorii cred că tulburările hormonale apar primele și duc apoi la modificări degenerative, inclusiv la nivelul discurilor intervertebrale. Se observă adesea că herniile apar în contexte de dezechilibre hormonale, ceea ce sugerează un rol important al acestora în procesul de degenerare.

3. Teoria vasculară

Perturbarea circulației segmentare la nivelul coloanei vertebrale afectează metabolismul apei și al sărurilor, inclusiv schimbul ionic. Aceste dezechilibre duc treptat la degenerarea discurilor.

Etapele procesului degenerativ sunt:

  1. Afectarea vaselor sub influența factorilor interni și externi;
  2. Tulburări de circulație locală în segmentul vertebral;
  3. Slăbirea nutriției discului și a fluxului limfatic;
  4. Modificări distrofice marcate ale discului.

4. Teoria infecțioasă

Herniile apar uneori după infecții precum amigdalita sau faringita. Bacteriile patogene se acumulează în țesutul cartilaginos, crescând concentrația de săruri minerale provenite din descompunerea celulelor moarte. Se formează depuneri care declanșează osteocondroza și, în consecință, herniile și alte modificări degenerative.

5. Teoria infecțios-alergică

În timpul unui proces infecțios în organism, activitatea enzimelor din disc se modifică. Aportul de nutrienți scade, apar modificări degenerative, iar discul devine mai fragil mecanic. Sub efort, inelul fibros se poate rupe. Se declanșează reacții imune locale și sistemice, cu apariția de anticorpi față de țesutul discului. Această teorie se concentrează pe aspectele trofice și imunologice.

6. Teoria bioelectrică

Această ipoteză susține că traumatismele, suprasolicitările sau variațiile de temperatură provoacă inversarea vectorilor câmpului bioelectric al discului. Această schimbare afectează activitatea enzimatică, ducând la degenerare și, ulterior, la osteocondroză și hernie de disc.

7. Teoria malformațiilor congenitale

Aceasta este o variantă a teoriei mecanice, dar accentul cade pe anomalii ale coloanei: dezvoltarea anormală a corpurilor vertebrale, fuziuni incorecte între vertebre etc. Discurile din vecinătatea acestor malformații sunt suprasolicitate și astfel se deteriorează.

8. Teoria funcțională

Aceasta pune accentul pe funcția musculaturii coloanei. Tulburările de mișcare pot fi congenitale sau dobândite (de exemplu, din cauza suprasolicitării). Dezechilibrul muscular provoacă zone de presiune anormală asupra discului, ducând la modificări degenerative.

9. Teoria ereditară

S-a observat o incidență crescută a bolii între membrii aceleiași familii, ceea ce sugerează un rol al factorilor genetici. Totuși, hernia de disc nu poate fi considerată o boală exclusiv ereditară.

10. Teoria mecanică

Aceasta este una dintre cele mai evidente: traumatismele, efortul fizic excesiv sau mișcările bruște cresc presiunea în disc, favorizând ieșirea nucleului pulpos prin fisurile inelului fibros. Tot mai des, herniile apar la adolescenți de 12–15 ani din cauza posturii incorecte. Uneori, la copii herniile sunt cauzate de predispoziția genetică.

Puncte cheie:

  1. Simptomele apar adesea după factori mecanici — lovituri, căzături, efort brusc;
  2. Herniile se dezvoltă în perioade de solicitare fizică intensă;
  3. Hernia apare frecvent în segmentele supuse suprasolicitării cronice (ridicări repetate, vibrații, sport intens).

Chiar și activități banale, cum ar fi aplecarea pentru a te încălța, pot declanșa o hernie dacă inelul fibros este deja slăbit de ani de solicitări necorespunzătoare.

FACTORI DE RISC ÎN APARIȚIA HERNIEI DE DISC:

Factori necontrolabili (inevitabili):

  • Îmbătrânirea naturală – discurile devin mai fragile odată cu vârsta;
  • Sexul feminin – statistic, femeile sunt mai afectate;
  • Traumatisme anterioare ale coloanei, intervenții chirurgicale, hernii deja existente.

Factori controlabili (prin stil de viață sau tratament):

  • Activitate fizică solicitantă: ridicări frecvente, stat jos prelungit, mișcări repetitive sau vibrații constante;
  • Lipsa exercițiilor regulate pentru întărirea musculaturii spatelui;
  • Fumatul – nicotina distruge cartilajele, iar oxigenarea sângelui scade;
  • Supraponderalitatea – îngreunează mobilitatea și favorizează deteriorarea discurilor;
  • Sedentarismul – discul intervertebral nu are vase de sânge proprii și se hrănește prin difuzie. Mișcarea este esențială pentru nutriția discului. Lipsa activității fizice duce la scăderea rezistenței discului și apariția herniei.